Ciorba de fasole boabe cu porcarele

Anul acesta sarbatoarea nationala de 1 Decembrie are o semnificatie deosebita pentru tot romanul, adevarat patriot si iubitor al locurilor de unde se trage, indiferent unde se gaseste stabilit in prezent – Centenarul Marii Uniri de la 1918. Cel putin asa vreau eu sa cred citind pe retelele de socializare ca guvernatorii statelor Yowa si Carolina de Nord au proclamat sarbatoarea noastra nationala, ca sarbatoare si in statele lor. Putem presupune ca gestul americanilor se adreseaza unor comunitati de romani stabiliti in SUA care isi aduc aportul spre binele societatii de acolo, gest care trebuie apreciat asa cum se cuvine si promovat. Pe retelele de socializare am descoperit insa, cu stupoare, ca exista niste indivizi care se considera “romani” si care promoveaza cu ura, boicotarea zilei nationale si a Centenarului din motive politice. Fiecare cu motivele sale, nu comentez aici apartenenta si/ sau preferintele politice ale cuiva, dar sa promovezi boicotarea sarbatorii nationale a unui popor, indiferent care ar fi acesta mi se pare prea mult, o blasfemie chiar abordand un termen religios. Eroii neamului se rascolesc in morminte.

In precedenta reteta scrisa pe blog – ciolan proaspat de porc inabusit in bere si copt in cuptor, cu fasole boabe, scrisa de curand tot in cinstea marii noastre sarbatori nationale am mentionat deja mai multe preparate din retetarul familiei mele care au ca ingredient principal – fasolea boabe. Nu ma voi repeta.

Ca in fiecare an, in familia mea vom urmari parada militara la tv, ne vom aminti de anii cand copiii erau mici si urmaream pe viu parada militara din orasul nostru si vom sarbatori cu preparate pe baza de fasole boabe si ciolan de porc – ziua Romaniei 1 Decembrie.

Pentru romanii adevarati care isi cinstesc stramosii si neamul o sa scriu o reteta mai deosebita de ciorba de fasole boabe in care porcarelele pentru iarna si salata de varza murata sunt ingrediente de neinlocuit.

Ciorba de fasole boabe cu porcarele.
Ciorba de fasole boabe cu porcarele.

Ingrediente de trebuinta in reteta: fasole boabe, porcarele (carnati si carne afumata, cu sau fara slanina afumata), radacinoase (morcov, pastarnac, patrunjel, telina), ceapa, usturoi, ardei gras/ ardei capia, verdeata (marar, patrunjel, leustean), marar uscat, varza murata, untura de porc/ ulei de rapita, sare grunjoasa, piper boabe, foi de dafin, crengute de cimbru uscat.

Secretul pastrarii de fasole boabe pentru iarna ! Trebuie sa ne adaptam la ceea ce se intampla azi cu fasolea boabe. Copil fiind, nu-mi aduc aminte ca prin sacul de panza din camara, in care bunica pastra fasolea boabe pentru iarna (boabele fiind scoase din teci si lasate sa se usuce cateva zile in soare, intinse pe ziare pe masa din curtea casei, toamna, dupa ce culegea tecile uscate de pe aracii din gradina casei), prin fasole boabe sa fi vazut gargarite (niste insecte mici, negre, care devin active cand se pune fasolea la muiat in apa rece).

Cand cumperi acum fasole boabe din market, daca nu are deja gargarite ai fost un norocos. Cumpar fasole boabe, abia scoasa din teci, neuscata complet, de la batranele din piata, pe la sfarsitul lui septembrie si o las 2-3 zile intinsa pe ziar, in balconul de la sud (are soare mult), in curent de aer, in soare direct, sa se usuce, apoi o depozitez intr-un borcan cu capac. In borcan pun 1-2 linguri de sare grunjoasa. Scutur bine borcanul sa se disperseze sarea grunjoasa printre boabele de fasole, inchid borcanul etans si il depozitez in balconul de la nord (fara soare), la umbra.

Pastrare fasole boabe pentru iarna.
Pastrare fasole boabe pentru iarna.

Fasolea boabe (preferata mea este cea cu bobul mare) se spala de mai multe ori in apa rece si se lasa la umflat de seara pana dimineata intr-o oala cu apa rece si putina sare grunjoasa.

Ingredients

  • fasole boabe,
  • porcarele afumate (carnati, carne, slanina, costita),
  • radacinoase (morcov, pastarnac, telina, patrunjel),
  • verdeata (marar, patrunjel, leustean),
  • marar uscat,
  • cimbru uscat,
  • varza murata.

Se scurge apa in care a stat fasolea boabe sa se umfle. Fasolea umflata se spala sub cateva jeturi de apa calduta si se pune la fiert in apa rece.

Fasolea boabe umflata peste noapte in apa rece cu sare grunjoasa se scurge de apa si se pune la fiert.
Fasolea boabe umflata peste noapte in apa rece cu sare grunjoasa se scurge de apa si se pune la fiert.

Se da in cateva clocote. Apa in care s-a oparit fasolea boabe se arunca.

Fasolea oparita (pentru a se diminua gazele din stomacul pofticiosilor care se vor inghesui sa consume aceasta minunata ciorba) si scursa de prima apa fiarta se pune la fiert in apa calda.

In cratita se adauga radacinoasele (morcov, patrunjel, telina, pastarnac), bucati intregi, ceapa uscata, intreaga, felii de ardei gras/ ardei capia, 2-3 catei de usturoi, un fir de marar uscat, o crenguta de cimbru uscat, 2 foi de dafin, cateva boabe de piper.

Fierberea dureaza 1,5-2 ore, la foc potrivit, cu capacul pus pe oala.

Fierberea ciorbei de fasole boabe.
Fierberea ciorbei de fasole boabe.

Secretul bucatarului ! Se caleste niste ceapa tocata rondele in untura lasata de sunca afumata prajita/ ulei de rapita, care se adauga in ciorba de fasole spre sfarsitul fierberii.

Ceapa prajita pentru ciorba de fasole boabe cu porcarele.
Ceapa prajita pentru ciorba de fasole boabe cu porcarele.

Pentru gust, in ceapa prajita se adauga suc de rosii si ardei capia sau pasta de rosii.

Porcarelele taiate bucati se pun la prajit. Pregatim 2 fariante de prajeli – carnati afumati si carne afumata sau carnati afumati, carne afumata si sunca afumata/ costita afumata.

Directions

  1. Spalare fasole boabe in cateva randuri de apa rece. Umflare fasole boabe in apa rece cu putina sare grunjoasa, de seara pana dimineata.
  2. Oparire fasole boabe gata umflata. Aruncare prima apa.
  3. Fierbere fasole boabe la foc potrivit, impreuna cu radacinoasele, ardeiul gras si condimente.
  4. Prajire ceapa rondele in ulei de rapita.
  5. Prajire porcarele.
  6. Adaugare porcarele in ciorba de fasole boabe, gata fiarta.
  7. Servire ciorba de fasole boabe cu porcarele, presarata cu verdeata.
  8. Preparatul se serveste in farfurii adanci, impreuna cu mamaliga calda, tuica de prune, fiarta, salata de varza murata.

In prima varianta, pentru prajire folosim putina untura de porc. Este varianta agreata de pofticiosi, mai putin sarata, ca sa nu se umfle mainile si picioarele.

Prajire felii de carnati afumati si bucati de carne afumata in untura de porc.
Varianta 1 – prajire felii de carnati afumati si bucati de carne afumata in untura de porc.

Pentru a 2-a varianta de prajeala care are carnati afumati, carne afumata si slanina afumata/ costita afumata, cu destula grasime picuram in tigaie doar putin ulei de rapita, sa nu se faca fum in bucatarie si/ sau sa se arda porcarelele. Este varianta de prajeala agreata de gurmeti si gurmanzi, de-o potriva, cu aroma intensa de fum, dar si cu riscul asumat al umflarii mainilor si a picioarelor datorat sarii.

Varianta a 2-a de prajeala pentru ciorba de fasole boabe.
Varianta a 2-a de prajeala pentru ciorba de fasole boabe.

Prajeala, indiferent de varianta, impreuna cu ceapa prajita se adauga in ciorba de fasole boabe si se da in cateva clocote.

Ciorba de fasole boabe, gata fiarta se imparte in 2 oale pentru a se pregati in final cele 2 variante de ciorba de fasole boabe, dupa prajeala adaugata.

Ciorba de fasole boabe cu porcarele (fara slanina/ costita afumata prajita).
Ciorba de fasole boabe cu porcarele (fara slanina/ costita afumata prajita).

La varianta a 2-a de prajeala, slanina afumata, prajita se ridica deasupra lichidului.

Ciorba de fasole boabe cu prajeala varianta a 2-a.
Ciorba de fasole boabe cu prajeala varianta a 2-a.

Oarece secret din strabuni, bine pastrat ! In ciorba de fasole boabe se adauga verdeata (marar, patrunjel, leustean – proportia in amestecul de verdeata este dupa preferinte) tocata marunt. Leusteanul va da un gust deosebit al preparatului.

Secretul secretului, de putini bucatari stiut ! Daca ai in dotare, nu ezita niciun moment, adauga in ciorba de fasole boabe care fierbe, 1-2 linguri de otet de prune. Merge si cu otet de mere si miere, dar parca preparatul nu are acelasi gust magnific.

Amintiri, amintiri …. ! Bunicul din partea tatalui meu isi pregatea singur otet din prune si ne aducea si noua cate o sticla. Tatalui meu ii placea sa picure otet de prune si in salata de rosii si castraveti, vara. Abia cand curios fiind din fire am gustat din mamaliga calda muiata in sosul de rosii cu otet de prune am inteles de ce este apreciat acest otet. Greu de explicat cum reactioneaza papilele gustative in conditiile in care acreala este destul de accentuata.

Rareori gasesc prin colturile pietei, pe la vreo batrana, primavara de obicei, otet de prune, dar parca nu are gustul celui facut de bunicul.

Ciorba de fasole boabe cu porcarele - varianta 1, gata servita.
Ciorba de fasole boabe cu porcarele – varianta 1, gata servita.

Servirea preparatului se face in farfurii adanci, cu ardei iute alaturi si cu sticla de otet la indemana.

Ciorba de fasole boabe cu porcarele - varianta 2, gata servita.
Ciorba de fasole boabe cu porcarele – varianta 2, gata servita.

Salata de varza murata cu ulei de rapita/ ulei de masline extravirgin si boia dulce/ boia iute/ boia afumata presarata deasupra este pusa pe masa spre bucuria gurmetilor profesionisti.

Salata de varza nurata servita la ciorba de fasole boabe cu porcarele.
Salata de varza nurata servita la ciorba de fasole boabe cu porcarele.

Mamaliga calda si o ceasca cu tuica de prune, fiarta nu pot lipsi.

Mamaliga calda servita la ciorba de fasole boabe cu porcarele.
Mamaliga calda servita la ciorba de fasole boabe cu porcarele.

Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Fasolea boabe este un aliment care gatit bine, romaneste, se pot obtine preparate de-o potriva sanatoase si gustoase, pline de arome tainice. Nu evitati fasolea boabe chiar daca va puteti balona. Balonarea se drege repede cu ceai de chimen si anason sau cu pastile de carbune activ. Moarea/ zeama de la varza murata este plina de vitamine care fac bine la stomac imbunatatind semnificativ, digestia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*