Tarabele din piata sunt atractia mea, aproape zilnic, in aceste zile de inceput de toamna. Este perioada cand acordam o atentie sporita legumelor romanesti care pot fi congelate rapid, in special rosii lunguiete sau rotunde, din cele mici; ardei gras, ardei capia si gogosari, divers colorati, taiati fasii; buchetele de conopida si buchetele de brocoli. Celelalte legume folosite in retetele familiei (amestecuri de legume, glogoaze de spanac, glogoaze de urzici, fasole galbena si fasole verde, bame) le cumpar din market. Nu cumpar din market, vinete coapte si congelate. Rareori cumpar ardei capia copti si congelati rapid. Vinete si ardei capia cand coacem pentru zacusca cu ciuperci, punem si cateva pachetele, separat, in congelator.
Am reusit sa identific firme care congeleaza rapid, legumele proaspete. De regula, folosim aceste legume inghetate, fara a le decongela in prealabil. Radacinoasele, sfecla, cartofii si ceapa le cumparam iarna, de regula, din piata, mai rar din market. Pentru iarna tinem in balcon, in cutii de carton, doar usturoi si putina ceapa din cea lunguiata.
Amintiri, amintiri …. ! La sfarsitul lui septembrie, mai in fiecare an, cand vine vremea sa pun legume proaspete in congelator intampin aceleasi neajunsuri gospodaresti – spatiul din congelator este limitat. Cu multi ani in urma, cand aprovizionarea cu alimentele necesare (in special legume de toamna si carne) era o problema in special pentru familiile cu copii mici aveam in priza o batrana lada frigorifica (cumparata la mana a 2-a). Cand mergea, zgomotul se propaga in toata casa (noaptea inchideam usa de la camera unde era asezata lada frigorifica). Mai multi mesteri locali incercasera sa o reglaze sau doar isi dadusera cu parerea, ajungand in final, toti, la aceeasi concluzie – echipamentul era depasit din punct de vedere tehnic si zgomotul produs era cel din constructie. Aprovizionarea cu cele necesare s-a reglementat si lada si-a gasit obstescul sfarsit. Nu ne-am dorit sa cumparam alta, mergand pe ideea de a avea mereu in priza doar o combina frigorifica silentioasa. Cum gaseam carne atunci cand doream, lada frigorifica nu isi mai justifica prezenta in priza minim 7-8 luni pe an.
Eliberarea congelatorului ! In tendinta declarata de a utiliza macar o jumatate de congelator pentru pachetele cu legume, la ultima inspectie ma orientez rapid si scot la consum un pachet cu o jumatate din piept de pui gata preparat si o jumatate de pachet ramas cu legume refrigerate. In sezon de legume proaspete (nu gasesti expuse mereu pe tarabe, toate sortimentele dorite) folosim uneori un amestec de legume refrigerate, speciale pentru tras in unt la tigaie. Pieptul de pui a ramas de la o preparare anterioara a unui pui intreg. L-am congelat urmand sa-l folosim ulterior, la nevoie.
Din retetarul familiei mele ! Dupa cum spuneam si cu alte ocazii, preferam sa pregatim un pui intreg, cat mai mare (spre 2 Kg) chiar daca acesta nu poate fi consumat la o singura masa. Ce ramane din pui gata preparat, de obicei o jumatate de piept sau o pulpa, pastram in congelator.
De regula pregatim un pui intreg la cuptor – pui intreg cu unt si turmeric, la cuptor; pui intreg cu legume, ciuperci si turmeric, la cuptor; pui ecologic transat si macerat pregatit friptura la cuptor, pui la vasul roman cu varza calita, pui la cuptor cu orez in sosul de la pui, pui cu portocale, lamai si sote’ de mazare si morcovi.
Pregatim mai rar pui intreg la gratar – pui la gratar cu varza noua calita sau pui intreg la rotisor – pui la rotisor cu cartofi copti.
Folosim piept proaspat de pui, separat, atunci cand pregatim rulade – piept de pui de casa umplut cu cascaval afumat, la cuptor; rulada din piept de pui umplut cu ciuperci si cascaval afumat, rulada din piept de pui perpelita la cuptor. Pregatim destul de des snitel din piept de pui sau fasii din piept de pui trase la tigaie.
Ingrediente de trebuinta in reteta: piept de pui pregatit la cuptor, legume refrigerate, ardei gras, unt proaspat, ulei de masline extravirgin, lamaie, portocala, usturoi, marar verde, ceapa verde, sare grunjoasa, piper boabe.
Pregatire ingrediente pentru preparare.
Legumele folosite in reteta sunt din cele refrigerate. Am folosit si cateva fasii de ardei gras pastrat de mine in congelator. Legumele nu se lasa sa se dezghete.
Am folosit un piept de pui ramas neconsumat de la un pui intreg pregatit la cuptor. Pieptul de pui a fost pastrat la congelator in punga din plastic alimentar. Pieptul de pui se decongeleaza la temperatura camerei urmand a fi incalzit inainte de consum.
Pieptul de pui gata pregatit se feliaza in bucati de 1,5-2,0 cm grosime.
Mararul verde si ceapa verde se toaca marunt.
Ingrediente
piept de pui gata copt,
legume refrigerate,
unt proaspat,
ulei de masline extravirgin,
lamai,
portocale,
ceapa verde,
marar verde.
Pregatire legume la tigaie in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.
Intr-o tigaie cu margini inalte se incalzeste un amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.
Amestecul de unt proaspat si ulei de masline extravirgin care se incalzeste se aromatizeaza cu 1-2 catei de usturoi feliati subtire si optional cu fulgi de ardei iute sau felii subtiri de ardei iute proaspat.
Numai pentru gurmetii profesionisti ! Preparatul final poate fi o adevarata delicatesa gastronomica daca se foloseste ca aroma pentru amestecul de unt proaspat si ulei de masline extravirgin o jumatate de lingurita cu dulceata de ardei iute.
In tigaie se adauga legumele nedecongelate (se lasa doar cateva minute la temperatura camerei). Se amesteca cu o lingura din lemn pana se decongeleaza legumele si se incalzesc (fara a se rumeni).
Chiar si in bucatarie incercarea moarte n-are ! Legumele inghetate se trag (se amesteca prin miscare din incheietura mainii) prin amestecul cald de unt si ulei de masline extravirgin. Cum nimeni nu s-a nascut bucatar consacrat, miscarea din incheietura mainii se invata prin exercitiu. In timp, miscarea chiar reuseste. Uneori, mai cad legume si/ sau lichid cald si unsuros pe aragaz. Nu-i bai, se curata, gospodinele stiu cu ce !?
Legumele incalzite se asezoneaza dupa gust cu sare grunjoasa si piper boabe proaspat macinat.
LISTA OPERATIILOR IN ORDINEA DESFASURARII IN BUCATARIE.
- Pregatire ingrediente in vederea prepararii.
- Legumele nedecongelate se trag in amestec de unt proaspat si ulei de masline extravirgin.
- Incalzire piept de pui gata copt.
- Montare si servire preparat pe farfurii intinse preincalzite.
Secretul bucatarului ! Pentru a accentua gustul preparatului se picura zeama de lamaie si/ sau zeama de portocale.
Legumele trase in unt se decoreaza cu verdeata tocata marunt – marar verde si ceapa verde.
Incalzire piept de pui gata copt si decongelat.
Pieptul de pui gata copt, decongelat partial la temperatura camerei se poate trage in amestec de unt si ulei de masline extravirgin in aceeasi tigaie cu legumele.
La o decongelare completa a felilor din piept de pui este suficienta inclazirea carnii deasupra legumelor trase in unt.
De avut in vedere si tinut minte ! Daca nu a fost timp suficient pentru decongelarea completa a carnii, feliile din piept de pui gata copt se pot incalzi in cuptorul aragazului sau trage in putin ulei de masline extravirgin, intr-o tigaie separata.
Montarea si servirea preparatului.
Preparatul se monteaza si se serveste pe farfurii intinse, preincalzite. Farfuriile preincalzite vor pastra preparatul cald, cat sa ne gadile narile, placut, niste miroazne tainice de legume trase in unt.
Preparatul se poate servi cu felii de lamaie/ portocala, alaturi.
Numai pentru pofticiosii declarati ! Nu este nicio greseala daca langa preparat se serveste o salata de sezon – salata verde cu ceapa verde, patrunjel si marar verde, sare grunjoasa, ulei de masline extravirgin si zeama de lamaie.
De la un asa festin nu poate lipsi un pahar cu vinul casei din smochine.
Pofta buna voi frati gurmanzi si voi frati gurmeti de pretutindeni, oriunde va veti afla pe mapamond ! Nu uitati sa pregatiti sarja anuala de vin din smochine. Daca nu ati achizitionat inca smochinele deshidratate din market (s-au cam scumpit, ca doar nu era sa se ieftineasca ceva ?!), pe piata se gasesc la 10-12 lei/ Kg smochine proaspete. Nu trebuie uitat ca pentru aceste smochine proaspete este necesara o cantitate aproape dubla de zahar daca se prepara vin.